Un copil de 13 ani, din județul Botoșani, a dispărut fără urmă, iar polițiștii au pornit căutările. Polițiștii botoșăneni au fost sesizați, marți, cu privire la faptul că un minor, de 13 ani, din municipiul Dorohoi a părăsit, în mod voluntar, domiciliul, luni, 21 august a.c. și nu a mai revenit.
La scurt timp după mediatizarea cazului, Păpușoi Denis Raul a fost găsit în parcul Cholet din Dorohoi.
„Minorul a fost identificat de polițiști, în orașul Dorohoi. Acesta nu a fost victima vreunei infracțiuni in aceasta perioadă. Se continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care minorul a părăsit domiciliul”, susțin reprezentanții Poliției.