Procurorii au preluat ancheta în cazul mămicii de 23 de ani, din județul Botoșani, care și-a aruncat copiii pe geam, la un hotel din municipiu. Copiii au fost aruncați de la etajul II al hotelului, potrivit prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoșani, Valeriu Chihaia.
„La acest moment, se desfășoară cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunilor de violență în familie sub forma omorului și violență în familie sub forma tentativei de omor, tânăra fiind internată la spitalul de psihiatrie în vederea expertizării medico-legale psihiatrice pentru stabilirea discernământului”, a declarat Chihaia.
Mămica de 23 de ani, care și-a aruncat copilașii pe geam, la un hotel din municipiul Botoșani, are 23 de ani și este din comuna Albești. Cel mic, de doi anișori a murit pe loc, iar celalalt, de trei anișori, se zbate între viață și moarte pe patul de spital.
Tatăl celor mici lucrează în construcții la București. Acum, în timp ce mama, Lorela Babii, a fost dusă la Psihiatrie, acesta se roagă ca băiețelul său de trei ani să supraviețuiască.