Expoziția „Donația Petre Achițenie”, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani

Muzeul Județean Botoșani, Secția de Artă Plastică – Etnografie, organizează, în perioada 17 august – 20 septembrie 2023, la Galeriile de Artă „Ștefan Luchian” Botoșani, expoziția intitulată „Donația Petre Achițenie”.

Acest demers expozițional, curatoriat de Maria-Laura Tocariu și Liviu Șoptelea, vrându-se a fi un gest firesc de recunoștință și mulțumire, are ca scop aducerea în fața publicului a unei părți din creația artistică a maestrului Petre Achițenie. Născut în anul 1929 la Havârna, județul Botoșani, acesta s-a afirmat ca unul dintre numele de referință ale artelor frumoase din ultimele decenii ale secolului al XX-lea, ca pictor de șevalet, ca zugrav de pictură murală și ca îndrumător al tinerilor care s-au inițiat în secretele artei monumentale, la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu” din București.

Fiul său, Ion Achițenie, la rândul său artist și cadru universitar, a găsit de cuviință a dona instituției noastre, în cursul anului 2022, peste 40 de lucrări de pictură și grafică semnate Petre Achițenie, ce se constituie într-o adevărată colecție care îmbogățește patrimoniul Muzeului Județean Botoșani.

Cu tematică variată, redând trecerea prin diverse zone ale viziunii stilistice, expoziția „Donația Petre Achițenie” devine o călătorie în lumea plină de culoare și de căutări metaforice ale artistului, dezvăluind idealurile și reperele care au jalonat întreaga sa creație, transmite Muzeul Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *