Amenzi usturătoare, de până la 20.000 de lei, pentru cei care nu respectă lege. Este vorba despre românii proprietari de terenuri. Aceștia vor fi sancționați de autorități dacă nu-și curăță terenurile de ambrozie sau alte buruieni.
Vremea caldă aduce cu ea nu numai bucuria de a petrece timp în aer liber, ci și probleme de sănătate pentru unii români. Din ce în ce mai mulți oameni au dezvoltat alergii la ambrozie și ajung la medic din cauza acestei plante a determinat autoritățile să dea o legea prin care să oblige persoanele sau firmele deţinătoare de terenuri să le curețe și să distrugă ambrozia.
Ambrozia este un soi de plantă care înfloreşte în august-septembrie, polenul ei fiind responsabil de apariţia problemelor alergice, începând cu luna august şi mergând până în octombrie şi chiar noiembrie. Cunoscută şi sub denumirea de „febra fânului”, alergia la ambrozie este determinată de polenul ambroziei, care se elimină în aer.
Alergia la ambrozie este o afecțiune exrem de frecventă care afectează în medie 480.000 de români, ceea ce înseamnă peste 5% din populația țării noastre.
Cei care sunt alergici la polenul de ambrozie pot dezvolta rinoconjunctivită, o afecțiune care netratată poate evolua în astm.
În aceste condiții, românii proprietari de terenuri riscă amenzi usturătoare dacă nu le curăţă de ambrozie, plantă care provoacă alergii tot mai multor persoane.
În fiecare an, autoritățile administraţiei publice locale, prin personal împuternicit de primar, de poliția locală sau de către comisari ai Gărzii Naționale de Mediu fac controale în țară.
Legea 62/2018 îi obligă pe proprietarii de terenuri din România ca până la data de 30 iunie a fiecărui an să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia, “pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane”.
Amenzile pentru necurăţarea terenurilor de ambrozie pot ajunge până la 20.000 lei. Mai exact, Legea 129/2020 prevede sancţionarea cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice şi cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice pentru nerespectarea regulilor privind combatea ambroziei, potrivit RomaniaTV