Românii vor avea o nouă minivacanță, tot de patru zile libere, cum a fost şi cea de Sfânta Maria, în perioada următoare. Bugetarii care lucrează în sistemul de stat vor mai avea anul acesta încă patru zile libere de la stat.
Astfel, românii care lucrează la stat vor mai avea parte de încă o minivacanţă până la sfârşitul anului.
Următoarea minivacanţă din 2023 este cea de 1 Decembrie
Următoarea minivacanţă din România este de 1 Decembrie. Românii au liber de la stat încă de pe 30 noiembrie, atunci când este celebrat Sfântul Andrei, într-o zi de joi.
Pentru angajaţii români se va lega ziua de 30 noiembrie, joi, cu sâmbătă şi duminică, apoi cu ziua de luni, cea de 1 Decembrie.
Astfel, românii vor avea ultima minivacanţă din acest an, de patru zile.
Sărbătorile legale în România sunt zilele declarate prin lege ca fiind nelucrătoare, altele decât zilele de weekend.
Ziua de 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, este sărbătoare legala și zi nelucrătoare, conform Codului Muncii. La fel, și 1 Decembrie, Ziua Naţională a României, potrivit Antena 3 CNN
Câte zile libere au românii în 2023
Codul Muncii prevede cele 15 zile libere în care nu se lucrează în România, dintre care anul acesta au mai rămas patru zile libere:
1 ianuarie – duminică – Anul Nou
2 ianuarie – luni – A doua zi după Anul Nou
24 ianuarie – marți – Ziua Unirii Principatelor României
14 aprilie – vineri – Vinerea Mare
16 aprilie – duminică – Paște ortodox
17 aprilie – luni – A doua zi de Paște ortodox
1 mai – luni – Ziua Muncii
1 iunie – joi – Ziua Copilului
4 iunie – duminică – Rusalii
5 iunie – a doua zi de Rusalii
15 august – marți – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie – joi – Sfântul Andrei
1 decembrie – vineri – Ziua Marii Uniri
25 decembrie – luni – Crăciunul
26 decembrie – marți – A doua zi de Crăciun.
Apartamentul unei familii din Botoșani, scos la vânzare din cauza datoriilor la apă