Zeci de absolvenți de liceu din Botoșani au fost absenți la prima probă scrisă a Bacalaureatului de toamnă. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, la nivelul județului s-au înscris 296 de candidați pentru a susține proba scrisă la limba română din cadrul examenului național de bacalaureat.
Au fost prezenți la proba E.a) – Limba și literatura română un număr de 260 de candidați. Niciun elev nu a fost eliminat din examen. La această probă au absentat 36 de candidați.
In zilele următoare, în data de 17.08.2023 elevii vor susține proba scrisă obligatorie a profilului (matematică/istorie), iar pe 18.08.2023 va fi proba la alegere.
Pentru actuala sesiune de bacalaureat, s-au stabilit două centre de examen – la Colegiul Național ”A. T. Laurian” Botoșani (cu o subcomisie la Liceul Teoretic ”Dr. M. Ciucă” Săveni) și la Colegiul Tehnic ”Gheorghe Asachi” (cu o subcomisie la Liceul Tehnologic Al. Vlahuță” Șendriceni), transmite IȘJ Botoșani.