Medicul șef al Secției de Chirurgie Generală, Iulian Preda, a fost nevoit să ceară sprijinul oamenilor legii, după ce a fost agresat de aparținatorul unei paciente.
Medicul spune că bărbatul, care venise după mama sa de 87 de ani, care fusese internată la Chirurgie. l-a agresat verbal
”A venit băiatul la mine și spus că mă dă pe Facebook și pe WhatsApp. L-am invitat respectuos pe hol. Făcea așa multă agitație că celelalte paciente, doamne în vârstă, s-au speriat. L-am rugat să părăsească secția și a spus că Nu! (…). Am sunat la 112 la Poliție și am spus: fie mă bat cu el, fie veniți și îl luați . Se ajunsese în acel punct în care dialogul era inutil. (…) Când m-am întors era și încătușat și mi-a spus: uite ce ai făcut! Băieții l-au săltat”, a declarat medicul Iulian Preda, șeful Secției Chirurgie de la Spitalul Județean.
Cazurile de agresiune a personalului medical de către aparținatori și chiar pacienți sunt tot mai frecvente la Spitalul Județean Botoșani.