FOTO O fetiță de trei ani s-a pierdut de mama sa și a ajuns pe Pietonalul Unirii. Ariana a cerut ajutorul unui polițist aflat în timpul liber

O fetiță de trei ani, din municipiul Botoșani, se afla la un loc de joacă, dar la un moment dat s-a pierdut de mama sa și a ajuns pe Pietonalul Unirii. Aici, dezorientată și speriată, copila se uita în jur să ceară ajutor. Parcă a simțit încotro să se îndrepte pentru că a rugat să o ajute fix un polițist. Este vorba despre un polițist de la Biroul Rutier, care se afla în timpul liber.

El a liniștit-o pe fetiță, spunându-i ca o va ajuta să ajungă cât mai repede la mama sa. Astfel, cu ajutorul colegilor aflați în serviciu au reușit să o găsească pe mama fetiței, care, l-a rândul său o căuta.

Polițiștii le recomandă părinților să îi învețe pe cei mici câteva lucruri pe care trebuie să le facă atunci când sunt în astfel de situații:

  • Să îți cunoască numele complet;
  • să rămână pe loc, să nu plece în căutarea ta, pentru că astfel ați putea alerga unul după altul;
  • Să se uite în jurul său și să caute persoana potrivită pentru a cere ajutor. În primul rand să caute cu privirea un polițist/jandarm, iar dacă acest lucru nu este posibil, să între în cel mai apropiat magazin sau restaurant.
  • Să nu primească nimic de la persoane necunoscute și, sub nicio formă, să nu plece cu persoane străine.
  • Ar fi minunat dacă ar cunoaște numărul de telefon mobil al unui dintre părinți, sau dacă ar avea numărul notat fie pe o brățară, tricou, pe încălțăminte.

 

Gestul șocant la care a recurs o mămică dintr-o comună din Botoșani la câteva luni de la moartea concubinului său. Acum este în stare gravă la spital

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *