Polițiștii au acționat, în ultimele 24 de ore, în municipiul Botoșani și orașul Săveni. În municipiul Botoșani s-a acționat pentru prevenirea faptelor care contravin normelor de conviețuire socială, urmărindu-se menținerea ordinii și liniștii publice în zonele din proximitatea localurilor publice și a celor în care se formează aglomerări de persoane.
Au fost legitimate peste 80 de persoane, iar 5 dintre acestea au fost sancționate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
.La Săveni polițiștii au acționat pentru depistarea și extragerea din trafic a conducătorilor auto care nu respectă prevederile legale, fiind vizati cei care au consumat băuturi alcoolice.
Astfel, au fost controlate 46 de autovehicule, iar toti șoferii au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 3.600 de lei, pentru alte abateri la regimul rutier, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.