Percheziții cu luptătorii SAS Botoșani la traficanți de droguri din Bistrița Năsăud! Aceștia au participat la o acțiune de amploare desfășurată, pe 9 august, de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud, care au dispus reținerea a 16 inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, nerespectarea regimului armelor și munițiilor, trafic de droguri de risc și mare risc, efectuarea, fără drept, de operațiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive , trafic de minori , trafic de persoane și braconaj.
S-a reținut că, în perioada 2021-august 2023, pe raza județului Bistrița-Năsăud s-a constituit și a acționat un grup infracțional organizat, având drept scop procurarea, deținerea și folosirea fără drept a unor arme letale.
Sub coordonarea liderului grupului, cunoscut în comunitate ca având experiență în domeniul vânătorii, inculpații au participat la partide de vânătoare neautorizate, ocazii în care au folosit și armele deținute ilegal.
Din cercetările efectuate, a mai rezultat că o parte dintre membrii grupului au procurat droguri de risc pentru consum propriu, dar și pentru a le oferi cu titlu gratuit unor persoane din anturaj.
În aceeași cauză, s-a reținut și constituirea în cursul anilor 2021-2022 a unui alt grup infracțional organizat, în scopul obținerii de beneficii materiale atât prin comercializarea de droguri de risc, droguri de mare risc și de substanțe susceptibile de a produce efecte psihoactive cât și prin exploatarea unor persoane, inclusive minore, aflate în situații vulnerabile, pe care le-au recrutat, adăpostit și determinat să practice prostituția.
Comercializarea drogurilor și substanțelor psihoactive s-a realizat în incinta sau în proximitatea unor unități de cazare și alimentație publică situateîntr-o zonă turistică a județului Bistrița-Năsăud, precum și cu ocazia unor evenimente private desfășurate în astfel de locații.
Petreceri cu droguri și minore consumatoare de droguri puse să se prostitueze
La petrecerile organizate, inculpații au pus la dispoziția invitaților droguri de risc și de mare risc și au asigurat prezența persoanelor vătămate, inclusiv minore, consumatoare de droguri, pe care le-au exploatat, obligându-le să practice prostituția în schimbul unor sume de bani însușite ulterior de membri grupului.
Probele administrate, au relevat existența unor conexiuni între membrii celor două grupuri, în sensul că o parte dintre inculpați se regăsesc în structura ambelor grupuri infracționale.
La data de 09.08.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Bistrița-Năsăud și Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Bistrița-Năsăud au pus în aplicare 27 de mandate de percheziție domiciliară în locații situate pe raza județului Bistrița-Năsăud, fiind identificate și ridicate 11 arme letale cu destinația vânătoare, din care 2 deținute fără drept (una provenind din contrabandă și una confecționată artizanal), 3 arme neletale supuse regimului autorizării, deținute fără drept, una fiind provenită din contrabandă, un amortizor pentru armă letală, o arbaletă, 68 de cartușe pentru armă letală deținute fără drept, 3 dispozitive night-vision, un dispozitiv cu termoviziune, o grenadă de manevră, 190 de kilograme de carne de vânat, 25 de trofee, 3 blănuri de animale sălbatice, 20 de telefoane mobile, diverse idiferite înscrisuri, sume de bani, bijuteri și diferite cantități de droguri de risc.
La data de 10.08.2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Bistrița-Năsăud cu propunerea de arestare preventivă a șase dintre inculpați, pentru alți zece, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Bistrița-Năsăud dispunând măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
În cursul aceleași zile, propunerea formulată de către procurori a fost admisă, fiind dispusă arestarea preventivă pentru cei șase inculpați.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul a 100 de luptători ai Serviciilor Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratelor de poliție ale județelor Bistrița-Năsăud, Mureș, Maramureș, Cluj, Sălaj, Harghita, Covasna, Brașov, Botoșani, Bihor Suceava și Satu Mare.