O inițiativă legislativă vine să adauge noi obligați pentru șoferii români. Aceasta își propune să oblige șoferii să suporte costurile intervențiilor autorităților atunci când aceștia circulă cu mașinile pe drumuri temporar închise sau pe segmente de drumuri unde pneurile de iarnă sunt obligatorii și solicită asistență.
Potrivit noilor prevederi legislative, șoferii care utilizează mașinile pentru a intra pe drumurile închise traficului din cauza condițiilor rutiere și necesită intervenția echipelor de urgență vor fi obligați să plătească cheltuielile intervenției.
„Se intenționează creșterea gradului de conștientizare a utilizatorilor de a nu circula pe drumuri închise sau restricționate, fără a avea dreptul legal de a circula pe acel drum, decât cu riscul unor consecințe pecuniare. De ex.: mașina care circulă și se blochează pe un drum închis (temporar) circulației publice din cauza căderilor de zăpadă, viscol etc., sau un vehicul cu depășiri de mase și/sau dimensiuni care circulă pe un drum cu restricții de masă sau dimensiuni fără a fi autorizat și produce un accident.
Astfel, în cazul în care acest utilizator produce un eveniment rutier sau rămâne blocat, trebuie să suporte consecințe pentru fapta sa prin decontarea costurilor echipei de intervenție a administratorului drumului, care ar putea fi întârziată de la participarea la alte evenimente rutiere. Trebuie precizat că propunerea nu vizează în mod deosebit încasarea unor sume de la utilizatori, dar se intenționează descurajarea utilizatorilor care produc aceste evenimente. Totodată, prin recuperarea costurilor la intervenție se vizează reducerea unor cheltuieli care nu se regăsesc în activitatea principală de întreținere și reparații sau în administrarea și exploatarea drumurilor de interes național și care se efectuează în situații de nerespectare sau încălcare, de către utilizatori, a prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice de către utilizatori“, se arată în actul normativ pus în dezbatere publică de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.
Prin această schimbare legislativă, autoritățile intenționează să impună o restricție asupra șoferilor, împiedicându-i să intre cu vehiculele pe drumurile temporar închise din cauza condițiilor meteo severe sau a deteriorării acestora, cum ar fi căderea de arbori, alunecări de teren, prăbușiri de pietre, sau inundații.
De altfel, aceeași regulă se aplică și pentru șoferii care circulă fără pneuri adecvate pentru condițiile de drum. „Prevederile (…) se aplică şi în cazul în care accidentul s-a produs ca urmare a nerespectării obligaţiei de a dota autovehiculele cu anvelope de iarnă, cu lanţuri sau cu alte echipamente antiderapante omologate, pe sectoarele de drum pe care acestea sunt obligatorii“, se mai arată în proiect.
Noul regulament mai propune ca autoritățile să furnizeze rapid o estimare a costurilor: procesul-verbal trebuie finalizat în decurs de 30 de zile, iar șoferii care intră pe drumurile restricționate și provoacă accidente care generează daune materiale vor fi obligați, atât ei cât și asigurătorii lor, să suporte costurile estimate, într-un interval de 15 zile de la primirea documentului, potrivit Realitatea.net