Un nou magazin Penny se deschide într-un oraș din județul Botoșani. Unul dintre cei mai activi retaileri din România își extinde rețeaua și inaugurează un nou magazin în orașul Darabani, județul Botoșani.
Astfel, rețeaua numără 347 de unități la nivel național. Noul magazin din Darabani este situat pe strada 1 Decembrie, nr. 93, și are o suprafață de vânzare de 860 mp, iar parcarea dispune de 56 de locuri de parcare neexclusive, dintre care două locuri sunt pentru persoanele cu dizabilități.
Echipa magazinului este formată din 16 colegi, iar programul de funcționare este de luni până sâmbătă, între 07:30 – 21:00, și duminică, între 08:00 – 19:00.
Sursa: revistaprogresiv.ro