Un tânăr de 21 de ani a plătit 800 de euro pe un permis de conducere fals. Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut au descoperit asupra unui bărbat, cu dublă cetățenie română şi R. Moldova, un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care era fals.
Potrivit unui comunicat al Poliției de Frontieră, în data de 09 august a.c., în jurul orei 01.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru a ieşi din ţară, pasager înr-un autoturism înmatriculat în Franţa, un bărbat cu dublă cetăţenie, română şi R. Moldova, în vârstă de 21 de ani.
La controlul de frontieră, asupra bărbatului a fost descoperit un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din R. Moldova, care avea imprimate datele de identitate și fotografia acestuia.
„Cu ocazia verificărilor specifice efectuate, polițiștii de frontieră au stabilit că documentul în cauză nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că avea nevoie de un permis de conducere pentru a se angaja ca şofer la o firmă de transport în Italia, şi contra sumei de 800 de euro a obţinut permisul de conducere prin intermediul unor conaţionali. Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals material în înscrisuri oficiale”, precizează sursa citată.