Un botoșănean s-a cinstit cu mult alcool, după care s-a urcat la volan. Vineri, 4 august 2023, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au oprit pentru control, pe drumul județean D.J. 282, în comuna Drăgușeni, un autoturism condus de un bărbat, de 42 de ani, din aceeași localitate.
”În urma testării cu aparatul etilotest, valoarea rezultată a fost de 1,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.