Proprietarul unei firme din Botoșani este acuzat de mai mulți botoșăneni că i-a țepuit cu sume mari de bani. Practic, acesta încheia cu ei contracte prin care se angaja că le face proiectul de casă, dar lua banii și apoi nu mai răspundea la telefon.
Așa a pățit și un botoșănean plecat la muncă în Franța. În 2022, bărbatul a vrut să își construiască o casă așa că a discutat cu proprietarul firmei din Botoșani să-i facă proiectul pentru noua locuință. I-a dat inițial 3.000 lei, iar ulterior restul de 3.000 lei, plus alte cheltuieli care ar mai fi apărut pe parcurs. De atunci și până acum nu a mai primit niciun semn și în toate încercările sale de a discuta cu proiectantul s-a ales doar cu promisiuni.
„Țepuiește mai toată lumea. Îl știu din septembrie 2022, am făcut un contract cu el, i-am plătit avans 3000 lei, apoi în decembrie i-am mai dat acte și diferența de încă 3000 lei, apoi din aprilie mă tot amână cu dosarul că azi, că mâine, că nu are timp, că e în deplasare, șamd. Azi la o căutare pe Google am găsit alt număr de la firmă, am sunat și mi-a răspuns o doamnă, mi-a spus că nu sunt singurul care sună și caută răspunsuri, că are apeluri în fiecare zi de la diferite persoane care caută firma, zice că majoritatea care au sunat au luat țeapă”, ne-a mărturisit botoșăneanul, hotărât să vină acasă să depună plângere împotriva proiectantului.
Zeci de persoane ar fi fost țepuite
Numărul persoanelor țepuite ar fi însă foarte mare, dar mulți au ales să rămână cu paguba și să nu meargă mai departe. Pe pagini aurii, societatea respectivă are un număr de telefon de contact. Am sunat la numărul respectiv, dar a răspuns o femeie din Vaslui, care s-a plâns că a fost sunată continuu de diverse persoane ce căutau firma respectivă.
„Mă sună peste 100 de oameni de aproape doi ani. Eu vreau să renunț la număr că deja îmi e frică. M-au sunat și din Anglia, Franța. Eu sunt o biată casnică din Vaslui, nu am nicio treabă cu el, cu firma lui. Foarte multe persoane m-au înjurat, m-au jignit, supărați că le-au fost luați banii și nu le mai răspunde la numărul personal. Vreau să îmi închid numărul. M-au sunar și de la bănci, că nu a plătit ratele”, ne-a mărturisit femeia.
„Avem înregistrată o plângere penală, în urma căreia a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune”, ne-a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, Delia Nenișcu.