Astăzi, 3 august 2023, în intervalul orar 22.00 – 05.00, se va desfășura cea de-a doua etapă a operațiunii de dezinsecție în vederea combaterii țânțarilor, căpușelor și a altor insecte, în mai multe zone din municipiul Botoșani, anunță Primăria Botoșani. Operațiunea de dezinsecție se va efectua doar pe perioada nopții și va începe cu Parcul Mihai Eminescu.
Se va interveni în zonele din municipiul Botoșani, cu precădere în parcurile din oraș, spațiile special amenajate pentru animalele de companie, zonele pietonale și Bulevardul Mihai Eminescu.
”Substanțele utilizate la operațiunea de dezinsecție nu sunt periculoase pentru cetățeni! Recomandăm botoșănenilor să evite zonele unde vor fi executate operațiunile de dezinsecție, doar pe perioada intervențiilor”, transmite printr-un comunicat Primăria Botoșani. Prima etapă de dezinsecție a avut loc la începutul lunii mai 2023.