Canicula revine în forță! Vor fi maxime de până la 41 de grade Celsius. Meteorologul Alina Șerban a detaliat la Antena 3 CNN prognoza meteo actualizată. În zilele următoare va fi din ce în ce mai cald, cele mai ridicate temperaturi urmând a se înregistra în partea de sud a teritoriului.
Potrivit meteorologului ANM, vom avea temperaturi de caniculă, respectiv maxime de 35 și ușor peste 35 de grade miercuri în regiunile sudice, pe arii mai restrânse, însă disconfortul termic va fi în accentuare cam în toată țara pentru că vremea va deveni călduroasă și vom înregistra temperaturi de 30 și peste 30 de grade în multe zone din țară, în vest, în sud, parțial în centru și în est.
„Joi, valul acesta de căldură se va extinde și se va intensifica astfel încât vor fi mai multe valori de 35 și peste 35 de grade în partea de vest și de sud a teritoriului în mod deosebit și pe arii mai restrânse în rest, acest lucru însemnând un disconfort termic și mai accentuat, iar vineri se pare că va fi ziua cu maxim de intensitate sub acest aspect, adică vom avea vreme caniculară în majoritatea regiunilor.
Temperaturi de 35 și peste 35 de grade cu cele mai ridicate valori în partea de sud a teritoriului, în Oltenia și în Muntenia, unde se estimează a se înregistra valori de 40 și ușor peste 40 de grade, acestea, bineînțeles, urmând a fi înregistrate la umbră pentru că temperaturile resimțite vor fi cu mult mai ridicate de atât și, în consecință, vineri, disconfortul termic va fi foarte accentuat”, a mai spus Alina Şerban, marţi, la Antena 3 CNN.
Acest val de caniculă va ține până vineri, sâmbătă se va răci și canicula va persista la cote mai reduse tot în partea de sud.