Polițiștii botoșăneni continuă activitățile de informare a cetățenilor cu privire la necesitatea respectării normelor legale.
Concomitent cu activitățile de combatere a faptelor de natură penală sau contravențională, polițiștii acționează și pentru prevenirea acestora, prin informarea cetățenilor cu privire la riscurile la care se expun în momentul în care nu respectă legislația.
Scopul acestor activități este ca informațiile să ajungă la cât mai multe persoane, pentru conștientizarea importanței adoptării minimului de măsuri de siguranță pentru a nu fi implicați în evenimente nedorite. Evenimente care pot avea urmări grave atât pentru cei care le provoacă, cât și pentru celelalte persoane, nevinovate.
Reamintim că legea a fost modificată, iar cei care comit un accident soldat cu pierderi de vieți, în timp ce se află sub influența alcoolului, a drogurilor sau fără a deține permis de conducere, vor fi condamnați la închisoare cu executare, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.