„În doar câteva săptămâni de la preluarea conducerii Guvernului, PSD a oprit creșterea prețurilor la alimente, rezolvând astfel o problemă a românilor. Măsura protejează puterea de cumpărare a cetățenilor cu venituri mici și medii, care au fost mai mult afectați de inflație. În pofida tuturor criticilor, măsura a fost agreată de operatorii economici, ceea ce înseamnă că soluțiile sunt viabile și nu au produs perturbări în piața de alimente, așa cum s-a putut constata. Așadar, premierul Ciolacu și-a respectat angajamentele luate înainte de preluarea guvernării și a luat primele măsuri pentru combaterea creșterilor de prețuri la alimentele de bază” a declarat deputatul PSD, Dan Șlincu.
Deși inflația a scăzut, ca urmare a inițiativei PSD de a se reveni la o reglementare a pieței de energie, prețurile la alimente au continuat să crească. Această creștere reprezenta, până la măsura implementată de Guvernul Ciolacu, principala sursă a inflației, de aceea trebuia acționat cât mai rapid prin măsuri concrete. Alimentele au o pondere mai mare în cheltuielile curente ale oamenilor cu venituri mici și medii. De aceea, creșterea prețurilor la alimente îi afectează mai mult pe cei mai vulnerabili.
„Schema aplicată de guvern în privința plafonării adaosurilor comerciale funcționează. Momentul de la care ar trebui să se manifeste ieftiniri ale acestor produse de strictă necesitate, în toate lanțurile de magazine, este 1 august. Acesta este termenul până la care toți actorii de pe lanțul de producție-procesare-
PSD a promovat măsuri pentru protejarea persoanelor cu venituri mici: reglementarea prețurilor la energie, vouchere de alimente și de energie, iar recent plafonarea adaosurilor comerciale la alimentele de bază.
sa va fie rusine preturile au crescut ! au dus preturile sus iar acum leanu sopat! va bateti joc de3 noi ! iar ne luati de prosti ! pensiile sunt sub nivelul de buna simt! rusine ne tratati ca pe niste slugi!