În perioada 27 – 30 iulie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani va asigura ordinea și siguranța publică la cea de-a doua ediție a Street Food Festival Botoșani, în cooperare cu efective de poliție rutieră, pompieri, poliție locală și specialiști din cadrul Centrului Județean de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog.
Timp de patru zile, jandarmii, împreună cu celelalte forțe implicate, vor acționa pentru siguranța participanților în zona Bulevardului Mihai Eminescu și Pietonalului Unirii, locul de desfășurare a evenimentului și vor lua măsurile necesare pentru prevenirea faptelor antisociale de natură penală și contravențională, fluidizarea traficului rutier și pietonal, prevenirea și stingerea incendiilor, precum și pentru prevenirea și combaterea consumului de substanțe psihoactive, potrivit competențelor instituționale.
Potrivit unui comunicat transmis de IJJ Botoșani, circulația autovehiculelor va fi restricționată pe Bulevardul Mihai Eminescu, cu excepția riveranilor, între intersecția cu strada Octav Onicescu și intersecția cu strada Marchian, în fiecare zi a festivalului, astfel: joi și vineri între orele 17.00 – 23.00, iar de sâmbătă, de la ora 12.00, până duminică la ora 23.00.
Având în vedere măsurile de restricționare a circulației de către polițiștii rutieri, recomandăm conducătorilor auto să aleagă alte trasee de deplasare în aceste intervale orare. De asemenea, luând în considerare numărul limitat de locuri de parcare din zonă, sfătuim participanții să vină pe jos, mai ales dacă locuiesc în apropiere.
Pentru ca această manifestare publică să se desfășoare în condiții civilizate, transmitem cetățenilor și următoarele recomandări:
– respectați măsurile stabilite de organizatori și indicațiile forțelor de ordine
– nu răspundeți la provocările altor persoane și solicitați în mod direct sprijinul jandarmilor aflați în dispozitivul de misiune în cazul producerii unor fapte antisociale, care vă afectează pe dumneavoastră sau pe cei din jur
– acordați atenția cuvenită minorilor care vă însoțesc și bunurilor personale de valoare
– nu consumați substanțe psihoactive
– nu consumați băuturi alcoolice în exces și nu permiteți minorilor care vă însoțesc să le consume
– fiți responsabili și nu vă urcați la volan dacă ați consumat băuturi alcoolice
– în cazul izbucnirii unui incendiu, solicitați intervenția echipajului de pompieri prezent la eveniment.