FOTO & VIDEO Ţigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 105.000 de lei, descoperite la Rădăuţi Prut

Polițiștii de frontieră botoşăneni au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 8.470 de pachete cu ţigarete de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 105.000 de lei.

În noaptea de 25 spre 26 iulie, poliţiştii de frontieră botoşăneni au organizat o acţiune în sistem integrat, pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență.

Pe timpul acţiunii, în jurul orelor 00.55, un echipaj format din poliţişti de frontieră a descoperit la malul râului Prut, pe direcţia localităţii Rădăuţi Prut, mai multe colete voluminoase, ambalate în folie şi prevăzute cu chingi de transport.

”Imediat au fost anunţate autorităţile de frontieră din Republica Moldova, fiind demarate cercetări în comun. La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete se aflau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 169.400 de ţigarete (8.470 de pachete), în valoare de aproximativ 105.000 de lei, bunuri ce au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor”, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de contrabandă şi trecere ilegală a frontierei de stat în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *