Polițiștii botoșăneni au organizat, pe 22 iulie, acțiuni punctuale pentru prevenirea și combaterea faptelor de natură penală și contravențională, pe toate liniile de competență.
Polițiștii de ordine publică, rutieră, economic, investigații criminale, acțiuni speciale, împreună cu polițiști de frontieră și jandarmi au acționat în sistem integrat pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică pe raza întregului județ, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.
Astfel, au fost organizate acțiuni în Botoșani, Dorohoi, Săveni, Flămânzi și Darabani pentru depistarea persoanelor care conduc sub influența alcoolului sau drogurilor, depistarea celor urmărite la nivel național sau internațional, verificarea operatorilor economici, precum și identificarea și tragerea la răspundere penală a persoanelor implicate în comiterea de infracțiuni.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 511 persoane, controlate 300 de autovehicule și 14 agenți economici.
Ca urmare a neregulilor constatate au fost aplicate 176 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 60.000 de lei, dintre care 132 de sancțiuni pentru abateri la regimul rutier, 17 sancțiuni pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială și 4 sancțiuni, în valoare de 14.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea aparatelor de marcat electronice. De asemenea, au fost reținute 9 permise de conducere și 5 certificate de înmatriculare, transmite sursa citată.