Proiectul Consiliului Județean depus pe PNRR pentru achiziționarea a 26 de microbuze electrice a fost admis după prima etapă de evaluare a Autorității de Management din cadrul Ministerului Educației Naționale, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Valoarea proiectului este de 6 milioane euro.
Potrivit sursei citate, achiziționarea de microbuze electrice de 16+1 locuri va rezolva în bună parte problema copiilor care sunt nevoiți să parcurgă distanțe lungi în microbuze vechi sau chiar pe jos pentru a ajunge la școală.
”Mă bucur că putem oferi unui număr semnificativ de elevi un mijloc de transport sigur, confortabil și ecologic. Astfel, copiii vor putea ajunge la școală în condiții excelente, fără a fi nevoiți să se confrunte cu disconfortul sau riscurile asociate transportului învechit. Este un proiect binevenit pentru școlile din județ, pentru asigurarea accesului la școală a copiilor din zonele defavorizate. Consiliul Județean va asigura cheltuielile de cofinanțare. Niciun efort nu este prea mare pentru copiii noștri, pentru educația lor. Trebuie să conștientizăm cu toții că fără educație nu avem viitor și că accentul trebuie să cadă pe copii. Ei sunt principalii beneficiari ai sistemului de învățământ”, a precizat Doina Federovici.
Comunele partenere Consiliului Județean în acest proiect sunt: Cristinești, Ungureni, Mihălășeni, Avrămeni, Albești, Santa_Mare, George_Enescu, Todireni, Coșula, Corni, Gorbănești, Stăuceni, Vorniceni, Călărași, Tudora, Roma, Păltiniș, Prăjeni, Lozna, Văculești, Leorda, Cândești, Hlipiceni, Cristești, Vorona și Hilișeu-Horia