Tânăr botoșănean prins la volan deși avea permisul suspendat de anul trecut

foto generic

Un tânăr din județul Botoșani a fost prins la volanul unui autoturism deși avea permisul suspendat încă de anul trecut. Bărbatul de 27 de ani, din comuna Albești, și-a încercat norocul, vineri, dar a fost oprit de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani– Biroul Rutier pe Calea Națională, din municipiul Botoșani.

„În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că acesta are exercitarea dreptului de a conduce suspendat, din luna noiembrie 2022, pentru infracțiuni la regimul rutier”, precizează, într-un comunicat, Inspectoratul Județean de Poliție Botoșani.

Polițiștii continuă cercetarile sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere fără permis.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *