Campioana din Botoșani, care are acasă două kilograme de medalii, a adus aurul pentru România la Campionatele Mondiale de Tineret de la Plovdiv. Este vorba despre Patricia Cireș, tânăra de 21 de ani, din comuna Manoleasa, care, împreună cu Emanuela-Ioana Ciotau, Alexandra Ungureanu, Cristina Druga, a adus aurul pentru România, la Campionatele Mondiale de Tineret (U23) de la Plovdiv. Sportivele din barca de patru vâsle feminin (BW4x), au făcut o cursă extraordinară și s-au clasat pe primul loc cu un timp de 06:23.29.
Tânăra este extrem de muncitoare, atât pentru a obține performanțele sale sportive, cât și în gospodărie. Patricia nu a fost niciodată un copil care să primească totul de-a gata. A învățat de mică să fie responsabilă, disciplinată și să muncească pentru tot ceea ce își dorește.
„Fetița a fost selecționată din clasa a VII-a, de la noi din comună, din Manoleasa, ea învăța la Manoleasa, de către CSM Iași. A activat și încă activează la clubul CSM Iași. A ajuns la tineret. Muncește foarte mult. M-am așteptat la performanțe pentru că eu o știu fiind un copil muncitor, harnic, silitor. Și la școală…Muncește foarte mult, își ține antrenamentele, aleargă”, ne-a mărturisit Alina Cireș, mama tinerei.
A strâns până acum două kilograme de medalii de la competițiile de canotaj la care a participat, dar nu se lasă.