Încă o tragedie la scăldat. Un bărbat din Botoşani a murit înecat în râul Prut

Încă o tragedie la scăldat s-a înregistrat în judeţul Botoşani. Un bărbat a murit înecat în râul Prut, după ce a mers să facă baie alături de doi prieteni. Botoşăneanul este din comuna Mitoc şi are vârsta de 64 de ani.

Miercuri seară, bărbatul a mers la Prut să se scalde, însă, la scurt timp după ce a intrat în apă, a suferit, cel mai probabil, un infarct. Totul s-a produs sub privirile celor doi prieteni, o femeie şi un bărbat. Bărbatul care îl însoţea a reuşit să îl scoată repede la mal şi a sunat la 112 solicitând intervenţia autorităţilor. Din păcate, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea acestuia.

Poliţia a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, urmând să stabilească toate circumastanţele privind desfăşurarea evenimentului tragic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *