O vânzătoare din Botoșani i-a vândut un pachet cu țigări unui minor, dar a regretat amarnic după ce a fost prinsă de polițiștii locali și sancționată pentru gestul său. Totul s-a petrecut pe 18 iulie.
„Astfel, în jurul orei 00.20, a fost surprinsă gestionara unui supermarket care a vândut unui minor, în vârstă de 17 ani – un pachet de țigarete. Având în vedere prevederile art. 3, alin. 6^1, din Legea nr. 349/2002 – pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, potrivit cărora este interzisă vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani, agentul constatator a dispus sancționarea contravențională cu amendă în cuantum de 10.000 lei conform art. 10, lit. b^1”, precizează Poliția Locală.
De asemenea, a fost dispusă și măsura complementară a suspendării activităţii pe o perioadă de 30 de zile.
Reamintim că este înterzisă vânzarea produselor din tutun tinerilor cu vârsta sub 18 ani, iar nerespectarea acestora de către persoanele juridice constituie contravenție și se sancţionează cu amenda contravenţională de 10.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de suspendare a activităţii pe o perioadă de 30 de zile la prima abatere; săvârşirea unei noi contravenţii la această lege se sancţionează cu amenda contravenţională de 20.000 de lei şi cu sancţiunea complementară de închidere a unităţii.