Polițiștii botoșăneni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea braconajului piscicol. Astfel, în noaptea de 18 spre 19 iulie 2023, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Știubieni au desfășurat activități de prevenire și combatere a braconajului piscicol, în zona Barajului de acumulare a iazului Negreni.
”În cadrul activităților desfășurate au fost identificate 25 de plase de tip monofilament, cu lungimea de aproximativ 3 kilometri, în care era prinsă cantitatea de peste 15 kilograme de pește, acesta fiind eliberat în mediul natural”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de producere, import deținere sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament și tentativă la furt calificat.