Marius Croitoru a intrat în colimatorul FRF și ar putea fi suspendat. Lucian Burchel, directorul Şcolii Federale de Antrenori, a decis demararea procedurilor pentru ca lui Marius Croitoru să i se facă dosar în vederea trimiterii acestuia la Comisia de Disciplină.
Răzvan Burleanu a declarat în urmă cu câteva luni că FRF-ul va avea toleranță zero față de tehnicienii care vor încărca regulamentele și vor antrena din sezonul 2023-2024 echipe de prima ligă fără a avea licențe PRO.
La rândul lor, cluburile care angajează astfel de persoane vor avea serios de suferit din punct de vedere financiar, iar tehnicienii care își „închireză” licențele PRO vor risca suspendarea cel puțin pentru doi ani.
În ciuda acestor declarații unii oficiali ai unor cluburi din Superliga nu au ținut cont de cele transmise public de președintele FRF și i-au adus la FC Botoșani și FC Voluntari pe Marius Croitoru și Ilie Poenaru, angajându-i ca antrenor secunzi, iar ca antrenori pricipali sub formă de paravan au fost puși la formațiile respective Marin Dună și Mihai Ciobanu.
Marius Croitoru a intrat în colimatorul lui Burchel încă din prima etapă!
Însă, în prima etapă a noului sezon Marius Croitoru a oferit un adevărat spectacol pe banca tehnică, caracteristic comportamentului său din campionatele trecute, uitând se pare că este angajat ca antrenor secund și nu are voie să dea indicații de pe bancă în timpul meciurilor.
În timpul partidei cu FC Voluntari, Marius Croitoru a fost văzut de mai multe ori cum se ridica de pe banca tehnică, îl dădea pe Mihai Ciobanu la o parte, și dădea el indicații jucătorilor lui FC Botoșani. ProSport a aflat că toate aceste lucruri pe care Marius Croitoru le-a făcut în partida cu FC Voluntari s-ar putea să îl coste foarte scump. Însă, nu doar pe el. Clubul FC Botoșani și Mihai Ciobanu sunt la rndul lor în mare pericol.
Surse din cadrul FRF au dezvăluit pentru ProSport: „Noi credem că domnul Iftime a fost conștient încă de la început la ce probleme poată să expună clubul dânsului prin angajarea lui Croitoru pe o funcție pe care în realitate nu o exercită. S-au strâns probe destul de clare împotriva lui Marius Croitoru prin care i se va face un dosar în vederea reclamării acestuia la Comisia de Disciplină, deoarece s-a ridicat și a dat indicații în tmpul meciului echipei sale din prima etapă. La fel de conștient credem că a fost și Mihai Ciobanu, atuci când a acceptat să își pună la bătaie licența PRO pentru altul, deși nu el este antrenorul principal cu adevărat”.
ProSport a mai aflat că în colimatorul oamenilor de la Șocala de Antrenori se află și Ilie Poenaru, dar totuși acesta nu s-a manifestat chiar atât de vizibil în prima etapă, așa cum a făcut-o Marius Croitoru.