FOTO! ITP falsificat, depistat la controlul de frontieră. Ce le-a declarat șoferul polițiștilor botoșăneni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Stânca efectuează cercetări în privința unui cetățean din Republica Moldova care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de înmatriculare ce avea aplicată o ştampilă ce atestă inspecţia tehnică periodică, falsificată.

 În data de 17 iulie, în jurul orei 00.20, în Punctul de Trecere a Frontierei Stânca – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, pentru a ieşi din țară, la volanul unui autoturism înmatriculat în Polonia, un cetățean din Republica Moldova, în vârstă de 21 de ani.

La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat certificatul de înmatriculare, care avea aplicată o ştampilă ce atestă efectuarea inspecţiei tehnice periodice, care a ridicat suspiciuni că ar fi falsificată.

Colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că ştampila aplicată nu îndeplinește condiţiile de formă şi fond ale uneia autentice, fiind falsă. Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a procurat autoturismul contra sumei de 1600 de euro, fără a avea cunoştinţă că documentele sunt falsificate”, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *