Trei frați din județul Botoșani au fost luați, în cursul zilei de luni, de lângă tatăl agresiv, chiar în ziua în care mama lor a născut din nou. Este vorba de cei trei frați din localitatea Brăești, care au fost preluați, în regim de urgență, de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), după ce de mai multe ori au fost dați afară din casă.
Măsura a fost luată după ce BotosaniNews a prezentat, pe baza declarațiilor vecinilor, cazul de la Brăești. O echipă de la DGASPC, însoțită de polițiști, a mers luni acasă la familia respectivă și a decis instituirea unei măsuri de urgență pentru cei trei copiii, cu vârste între patru și 11 ani.
Ridicarea copiilor a fost făcută în absența mamei, care chiar luni a adus pe lume un nou băiețel la Maternitatea din municipiul Dorohoi.
„Mama fiind plecată, probabil de asta s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat. Tatăl fiind singur … Probabil acum este cea mai bună măsură. Lucrurile nu au cum să se schimbe, pentru că el consumă alcool”, a declarat, pentru BotosaniNews, primarul din Brăești, Adrian Nistor.
Știrea care a alertat autoritățile
Un tată dintr-o localitate din județul Botoșani își fugărește copiii de acasă pe motiv că nu sunt ai lui. Botoșăneanul locuiește, alături de concubina sa și cei trei copii, în localitatea Brăești. Obișnuiește să bea, iar după ce alcoolul îi tulbură mințile începe calvarul copiilor.
Vecinii susțin că micuții cu vârste între patru și 11 ani trăiesc în mizerie și sunt victime ale abuzurilor venite din partea tatălui. Ei spun că, de multe ori, copiii își petrec nopțile pe drum.
„Tatăl lor alcoolic îi scoate seara peste poartă spunând că nu sunt copii lui. Noi, ca vecini, am făcut nenumărate sesizări și nu s-a luat nicio măsură. Mergem noaptea la ei să poată copii intra in casa”, susține unul dintre vecini, care a sesizat redacția BotosaniNews.