Chef în toiul nopții, stricat de jandarmi. Un botoșănean, care asculta muzica la maxim, în mașină, s-a ales cu amendă

Cheful unui botoșănean, de duminică noapte, în apropierea fostului cinema Luceafărul din municipiul Botoșani, a fost stricat de jandarmi.

Aceștia au amendat cu 500 de lei un bărbat care asculta muzică cu intensitate mare la sistemul audio din dotarea autovehiculului proprietate personală, cu toate că era trecut de miezul nopții și locuitorii din apropiere doreau să se odihnească, dar nu puteau din cauza zgomotului.

De altfel, efectivele de jandarmerie care au acționat în acest sfârșit de săptămână, independent sau în cooperare cu polițiștii botoșăneni, pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, au aplicat sancțiuni contravenționale însumând peste 10000 de lei, cu mențiunea că multe dintre cazurile de tulburare a ordinii și liniștii publice au avut loc pe fondul consumului de băuturi alcoolice.

„Aducem la cunoștința cetățenilor că, în conformitate cu prevederile Legii nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcarea unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, consumul de băuturi alcoolice în locuri publice neautorizate constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 100 la 500 de lei. De asemenea, comercializarea sau oferirea cu titlu gratuit a băuturilor alcoolice către minori, de către unitățile autorizate să comercializeze băuturile alcoolice, se sancționează cu aceeași amendă, precum și cu sancțiunea complementară de suspendare a activității localului public pe o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile”, precizează Inspectoratul Județean de Jandarmi Botoșani.

 

One thought on “Chef în toiul nopții, stricat de jandarmi. Un botoșănean, care asculta muzica la maxim, în mașină, s-a ales cu amendă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *