Meteorologii au emis o avertizare Cod galben pentru județul Botoșani, valabilă pe 17 iulie. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, fenomenele vizate sunt valuri de căldură, caniculă și disconfort termic ridicat.
Luni (17 iulie), valul de căldură va continua să se intensifice și va fi caniculă în toate zonele de câmpie și de podiș. Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 23 de grade.
Cupolă de foc deasupra României, în zilele următoare
Este fix jumătatea verii, temperaturile sunt ca-n Africa, iar ce e mai rău încă n-a venit, spun meteorologii. Cupola de foc care traversează acum Europa a fost numită Cerberus de către meteorologii străini după cerber – câinele cu trei capete care păzeşte iadul în mitologia greacă, acelaşi monstru care apare şi în Infernul lui Dante. Potrivit observatornews.ro, următorul val de căldură este supranumit Charon după barcagiul care conduce sufletele în iad. Anticiclonul tropical va ridica temperaturile la peste 40C săptămâna viitoare.
”Absolut toată ţara va fi afectată de acest val de căldură. Şi în Capitală mâine 38-39 de grade. Vine din Nordul Africii. Valul va persista toată săptămâna. Şi nopţile sunt tropicale, temperatura nu coboară sub 20, 22 de grade”–Mihai Huștiu, meteorolog ANM.