În județul Botoșani sunt școli și licee unde contraperformanța la examenele naționale a devenit deja o tradiție. La aceste unități de învățământ promovabilitatea, fie la Bacalaureat, fie la Evaluare Națională este foarte redusă. Sunt ani în care niciun elev nu reușește să obțină nota 5.00.
Botoșani este un județ cu performanțe ale alevilor, mai ales la olimpiadele naționale și internaționale. Sunt licee și școli cu promovabilitate sută la sută, la examenele naționale, precum Colegiul Național „Mihai Eminescu”, Colegiul Național „AT Laurian” sau Liceul „Regina Maria”, din Dorohoi. Această categorie a elitelor este, însă, contrabalansată de o lume a contraperformanței în învățământ.
Este vorba mai ales de școli și licee din mediul rural sau din fostele cartiere muncitorești ale orașelor. În aceste unități de învățământ, promovarea examenului de Bacalaureat sau obținerea notei 5 la Evaluare Națională este o raritate. Motivele pentru această situație dezastruoasă în care se află sute de elevi botoșăneni sunt diverse, de la lipsa de implicare a părinților și până la sărăcie și lipsă de perspectivă. Acestora li s-a adăugat eșecul asigurării educatței în pandemie, la nivelul județului, mai ales în comunitățile sărace.
”Încercăm să căutăm soluții pentru generațiile următoare”
În acest an, în județul Botoșani, doar 67% dintre elevi au reușit să ia note peste 5 la cele două probe ale Evaluării Naționale. Restul au bătut recorduri ale contraperformanței, cu note de 2 și 3 la Matematică și Limba română. Pe lista contraperformanței se află și Școala Gimnazială ”Ștefan cel Mare” din Dorohoi, unde niciun elev nu a luat nota 5 la Evaluarea Națională. În alte zeci de școli din mediul rural, doar un sfert dintre elevi au obținut nota 5. Situația este dramatică, comparabil celei din anul 2020, când a fost înregistrat un procent asemănător, motiv pentru care șefii de la Inspectoratul Școlar se gândesc deja la măsuri urgente.
„Încercăm să căutăm soluții pentru a vedea ce facem cu generațiile care urmează. La Evaluare Națională am avut școli care au înregistrat promovabilitate de sută la sută, dar am avut și o școală cu o rată de promovabilitate de 0%. Trebuie să facem o analiză împreună cu directorii, să vedem unitățile de învățământ unde a scăzut rata de promovare, să căutăm soluții, particular pentru fiecare școală”, spune Bogdan Suruciuc, inspector școlar general.
”Nu mai vor să dea Bacalaureatul, vor să plece în străinătate”
Dacă în general la Bacalaureat, rata de promovare este mai mare decât cea de la Evaluare Națională, și aici sunt școli care se remarcă prin contraperformanță. Este vorba de licee industriale din mediul urban sau licee de la țară. La Liceul „Elie Radu” din Botoșani, doar 15 elevi din 30 s-au înscris la Bacalaureat, iar dintre aceștia doar unul a reușit să promoveze examenul. La Liceul din Pomârla, s-a înregistrat aceeași situație, iar la alte licee din mediul rural, au promovat trei sau patru absolvenți.
Cornelia Marandiuc, director al Liceului „Elie Radu”, spune că elevii nu mai sunt interesați de Bacalaureat, provin din familii cu venituri reduse și vor doar să plece la muncă în străinătate.
„Nu vor să dea Bacalaureatul. Nu sunt interesați. Vor să termine școala și să plece în străinătate. Avem elevi din medii defavorizate pentru care acest examen nu contează”, spune Cornelia Marandiuc.
La multe licee din mediul rural situația este asemănătoare. Mulți elevi nici nu vor să dea Bacalaureatul. Iar cei care-l dau de gura profesorilor, nici nu se complică să învețe. „Așa, de rușinea dirigentelui se mai înscriu. Dar gândul lor numai afară este! Ce să facă aici, dacă nu au de muncă și îi multă sărăcie?”, spune un localnic din Todireni, potrivit adevarul.ro
Cauzele sunt multiple.In primul rand factorul familial.Desi se pompeaza bani prin diferite forme de ajutor ,familiile beneficiare nu sunt verificate de catre autoritatile locale.Banii copiilor sunt folositi pt bautura si tigari,de fapt ajung in buzunarele comerciantilor locali care controleaza din punct de vedere politic aceste comunitati.
Apoi factorul scolar ,in aceste scoli ajung cu pile si relatii in plan local sau la Isj cei mai slab pregatiti educatori ,invatatori si profesori.
Dar la Pomarla de ce nu l angajati pe chelu sinulescu,sa predea gramatica si arta conversatiei…
Dati i un microfon si o tema,oarecare ,si o sa vedeti ce n a vazut babilonul.mai pe seara sa i taiati curentul…
.. putem spune ca educatia parintilor e precara , nu sunt orientati catre scoala cei de la sat iubesc alte lucruri iar orasenii sunt smecherii de mahala unde se promoveaza violenta …tras pe nas si smecheria ieftina … nu mai vor scoala, sunt mai smecheri ca profesorii vine cu jeep la scola si da cu flit la profesor ca tasu e cu lovele …