Sanatoriul de la Guranda va fi desfiinţat

Consiliul Judeţean Botoşani pregăteşte desfiinţarea Sanatoriului de Pneumoftziologie Guranda. Pe ordinea de zi a şedinţei din data de 29 iunie se află acest punct prin care se iniţiază procedura de desfiinţare a unităţii spitaliceşti. La baza deciziei se află Hotărâre de Guvern nr. 212-2011 prin care a fost aprobat Programul de interes naţional „Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice2 care se derulează începând din 1 aprilie. Din cauza noilor modificări legislative în domeniul sanitar, Sanatoriul de la Guranda nu poate îndeplini condiţiile pentru încheierea contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate, astfel că „Întrucât începând cu data de 1 aprilie 2011 nu s-au mai asigurat prin contract încheiat cu casa de asigurări de sănătate cheltuielile necesare spitalizării beneficiarilor, se impune desfiinţarea Sanatoriului de Pneumoftiziologie Guranda”. La baza desfiinţării unităţii spitaliceşti stă şi faptul că „datorită specificului activităţii desfăşurate în cadrul Sanatoriului…nu a fost posibilă înfiinţarea unui cămin pentru persoane vârstnice”. O dată cu acest lucru, personalul de specialitate medico-sanitar şi auxiliar sanitar nu îşi va pierde însă locul de muncă, ci va fi redistribuit la alte unităţi sanitare. De asemenea bunurile mobile aflate în patrimoniul Sanatoriului de Pneumoftiziologie Guranda se vor transfera cu titlu gratuit unor unităţi sanitare ori instituţii publice de pe raza judeţului, ori vor fi scoase din folosinţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *