Un deținut din Penitenciarul Botoșani, unde are de stat 30 de ani, a păcălit un bătrân prin metoda Accidentul. Este vorba despre Nicolae Adumitoraie, de 44 ani, din Piatra Neamț, care se află încarcerat în Penitenciarul Botoșani, unde execută o pedeapsă de 30 ani închisoare pentru comiterea de fapte cu violenţă (omor) şi înşelăciuni.
Acesta, ajutat de Emanuel Andrei Hariga, de 23 de ani, din comuna suceveană Pătrăuți, a înșelat un bătrân din Milișăuți prin metoda Accidentul. Polițiștii suceveni le-au dejucat planurile.
A sunat un bătrân și i-a spus că fiul său a avut un accident
În noaptea de 20 spre 21 iulie, bătrânul de 83 de ani din Milișăuți a fost sunat de individul din penitenciar, care i-a solicitat o sumă mare de bani pe motiv că fiul său urmează a fi supus unei intervenţii chirurgicale de urgenţă, întrucât a fost victima unui accident rutier. Ulterior tânărul de 23 de ani a mers să ia banii și a primit suma de 1100 lei – toţi
banii pe care bătrânul îi avea la domiciliu.
Percheziții în Penitenciarul Botoșani, dar și la locuința tânărului de 23 de ani
Tânărul a mers să ia banii la volanul unei mașini deși nu avea permis de conducere. La data de 11 iulie, s-a dispus
efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei doi făptași. Polițiștii suceveni au făcut percheziții la locuința tânărului de 23 de ani, dar și în Penitenciarul Botoșani, unde se află încarcerat Adumitroaie. Tânărul de 23 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca joi, 13 iulie, să să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuţi cu propunere de luare a unei măsuri preventive.