Doi frați au fost escortați în Penitenciarul Botoșani în același timp. Unul va sta șapte ani în pușcărie, dar celălalt va scăpa mai repede, având doar trei ani de închisoare de executat. Ambii au fost condamnați într-un dosar de contrabandă și aderare la grup infracțional organizat.
Hasna Vasile Nicolai, de 39 ani și Hasna Petru Damian, de 37 ani, au ajuns miercuri în Penitenciarul Botoșani. Hasna Vasile Nicolai a fost condamnat la pedeapsa principală de 3 (trei) ani și 20 (două zeci) de zile, iar pe Hasna Petru Damian la pedeapsa principală de 7 (șapte) ani, ambii pentru „aderare la un grup infracțional organizat” și „contrabandă”.
Cei doi au fost ridicați de polițiști de la domiciliu.