Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani, Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani și Secției de Poliție Rurală nr. 3 Hlipiceni, cu sprijinul jandarmilor au organizat o acțiune pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere, în zona de competență.
În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 135 de persoane, 11 dintre acestea fiind atenționate cu privire la modul de comportament, au fost controlate 8 societăți comerciale și 98 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 11.480 de lei, pentru abateri la regimul rutier, nerespectarea normelor de conviețuire socială și nerespectarea prevederilor legale privind piața produselor din sectorul agricol, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.