FOTO S-a deschis „Școala de vară pentru tinerii cercetători filologi” la Memorialul Ipotești

Marți, 11 iulie,  a avut loc deschiderea ediției a V-a a „Școlii de vară pentru tinerii cercetători filologi (masteranzi și doctoranzi)”, organizată în fiecare an de Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”, în parteneriat cu Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca (Facultatea de Litere, Departamentul de literatură română și teoria literaturii, Centrul de Cercetare în Filologie Modernă). Ediția din acest an are ca temă filiațiile literare.

Cuvinte de bun-venit au fost adresate participanților de conf. univ. dr. Ala Sainenco, manager al Memorialului Ipotești, și lector univ. dr. Corina Croitoru de la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Conferința de deschidere, intitulată „De unde vin ideile, când vin? Cercetarea științifică, între filiații și formalități”, a fost susținută de prof. univ. dr. Ioana Bican, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca.

Aceasta a fost urmată de o sesiune de discuții, moderată de lector univ. dr. Corina Croitoru (Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca).

Participanții s-au bucurat, în prima zi, de vizite ghidate ale obiectivelor muzeale din cadrul Memorialul Ipotești, transmite printr-un comunicat instituția de cultură.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *