Un tânăr a fost prins de jandarmi consumând droguri. Duminică seară, un echipaj de jandarmerie a observat, pe strada Bucovina din municipiul Botoșani, o persoană care la vederea jandarmilor a manifestat un comportament ezitant, a declarat Dan Izotov, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean.
”Țigara pe care o fuma s-a dovedit a avea un miros înțepător, specific substanțelor vegetale interzise, iar bărbatul în vârstă de 33 de ani a declarat că ar fi cumpărat țigara în dimineața aceleași zile, de la o persoană necunoscută, care i-a oferit-o contra cost. Actele de sesizare a organelor de urmărire penală întocmite de jandarmi pentru consum de substanțe interzise vor fi înaintate către organele abilitate, pentru continuarea cercetărilor”, a precizat Izotov.
Potrivit sursei citate, măsurile proactive adoptate pe parcursul săptămânii trecute de Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani au vizat creșterea gradului de siguranță al cetățenilor, prin suplimentarea efectivelor de ordine publică urmărindu-se identificarea persoanelor care săvârșesc fapte antisociale, dar și a celor care consumă substanțe interzise.
Jandarmii aflați în dispozitivul integrat de ordine și siguranță publică, în cooperare cu polițiștii botoșăneni, precum și patrulele independente de jandarmerie au acționat în special pentru prevenirea faptelor de natură penală sau contravențională, printr-o prezență activă în zonele aglomerate sau cu risc de producere a acestora.
În situațiile în care s-a impus luarea unor măsuri legale, jandarmii au aplicat aproximativ 80 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 14000 de lei, au constatat două infracțiuni, din care una prevăzută de Legea 143/2000 privind prevenirea traficului și consumului ilicit de droguri, au acordat sprijin polițiștilor la constatarea a șase infracțiuni și au intervenit la 28 de apeluri ale cetățenilor care sesizau situații de tulburare a ordinii și liniștii publice.