Geniul de 10 ani, cu origini botoșănene, s-a clasa pe locul I la Festivalul Internațional al Șahului. Nicolas Cazacu, care nu de mult s-a întâlnit pe tabla de șah cu legendarul Garry Kasparov, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la Festivalul Internațional al Șahului în Școală, desfășurat la Ploiești, în perioada 4-9 iulie 2023.
Festivalul Internațional al Șahului în Școală de la Ploiești a reunit peste 700 de jucători, cu vârste între 6 și 12 ani, din mai multe țări: România, Mexic, Moldova, Ucraina, Spania, Polonia, Serbia, Israel și Grecia.
Micul şahist se antrenează de la patru ani şi vrea să devină cel mai bun jucător din lume. Iustin este fiul unei botoșănence, Adelina Cristina.
Copilul are un program încărcat față de copiii de vârsta lui, dar nu se plânge niciodată. Reușește să negocieze cu timpul întrucât are vreme de activitățile școlare și de antrenamente, dar și de prietenii de la bloc.
Este obișnuit să câștige, iar când este înfrânt, deși nu se întâmplă decât foarte rar și doar în fața seniorilor, se calibrează și se motivează pentru următoarele concursuri.
„Șahul pentru mine e mai mult decât o pasiune, este o parte din viața mea de zi cu zi. Cu ajutorul acestui joc am învățat să fiu o persoană răbdătoare care gândește înainte de a face orice”, spunea într-un interviu Nicolas.