Sâmbătă 8 iulie 2023, în intervalul orar 18:00-22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, împreună cu cei ai Serviciului de Investigații Criminale, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și a jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor stradale, în zona de competență.
Astfel, forțele de ordine au legitimat peste 160 de persoane, dintre care 27 au fost atenționate cu privire la modul de comportament, au verificat 19 localuri publice și au controlat 121 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 30 de sancțiuni, în valoare de peste 20.000 de lei, pentru abateri la regimul rutier, nerespectarea prevederilor legale privind utilizarea caselor de marcat electronice și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.