Amenzi de aproape 11.000 lei pentru botoşănenii neglijenţi cu parcurile din municipiu

Tot mai mulţi  botoşăneni sunt nemulţumiţi de faptul că parcurile din municipiu nu sunt îngrijite, însă tot ei sunt cei care contribuie din plin la  aglomerarea acestora cu deşeuri. Numai anul acesta au fost aplicate aproape 70 de sancţuni din care aproape jumătate cu amendă în valoare de 10.700 lei. Cele mai frecvente fapte antisociale întâlnite de poliţiştii locali sunt cele legate de aruncarea de deşeuri pe domeniul public, consumul de seminţe si aruncarea de coji pe jos sau murdărirea băncilor prin folosirea lor necorespunzătoar. Ca urmare a acestor fapte, ce conturează lipsa de educaţie a unora dintre  botoşăneni, parcurile şi zonele de agrement au ajuns din spaţii de relaxare şi promenadă, adevărate gropi de gunoi. Pornind de la faptul că au consumat seminte în parcuri, stau cu picioarele pe bancă sau aruncă pe jos mucurile de ţigară şi până la distrugerea băncilor şi coşurilor de gunoi, unii cetăţeni dovedesc faptul că nu ştiu ce înseamnă respectul pentru oraş şi pentru semeni.

„În vederea păstrării curăţeniei oraşului, s-a acţionat zilnic pentru depistarea, prevenirea şi  sancţionarea persoanelor ce încalcă prevederile legale. Pe această linie, poliţiştii locali au aplicat în acest an un număr de 64 de sancţiuni, din care 24 cu amendă  în valoare de 10.700 lei şi 40 cu avertisment scris. Nu putem tolera astfel de fapte şi facem apel la cetăţeni să respecete normele de conduită şi convieţuire socială”, a precizat purtătorul de cuvând  al Poliţiei Locale,  Bianca Albu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *