Șașe unități comerciale au fost verificate de Biroul pentru Imigrări al Județului Botoșani, joi, 6 iulie, pentru a combate migrația ilegală și munca nedeclarată. Polițiști din cadrul Biroului pentru Imigrări al Județului Botoșani, în cooperare cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, au desfășurat, în municipiul Botoșani și Dorohoi, o acțiune pentru prevenirea și combaterea migrației ilegale.
Au fost verificate șase societăți comerciale, fiind legitimați 17 străini, toți bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 52 de ani. Dintre persoanele legitimate, 11 sunt din Sri Lanka, trei din Bangladesh și trei din China.
Din verificări a reieșit că persoanele în cauză au intrat legal în România, în scop de angajare în muncă. În cadrul activităților nu au fost constatate nereguli.