Un bebeluș de 17 zile, din Botoșani, a fost trimis în stare gravă la Iași. Micuțul a început să se simtă rău, iar părinții, speriați, au mers cu el la Spitalul din Dorohoi.
Aici medicii l-au internat, dar după două zile l-au trimis la Spitalul Județean Botoșani. A fost intubat și ventilat mecanic și ulterior l-au trimis la spitalul din Iași.
„Normal că am dus copilul la spital când am văzut că se simte rău. A stat două zile la Dorohoi și nu i-au făcut nimic, i-au dat zeamă de orez, dar atât”, ne-a mărturisit tatăl copilului.
Bebelușul a fost internat la Dorohoi pe 3 iulie, potrivit medicilor.
„Eu am mers la Dorohoi pe 4 iulie și asistentele m-au chemat să îl văd. Am pus mâna și am sunat la Iași. L-am trimis la Botoșani și de acolo la Iași. O colegă de-a mea de la Iași era de gardă și am discutat cu ea, mi-a explicat că l-au și operat la abdoment să vadă ce are. I s-au făcut transfuzii de sânge. Din păcate, i se prăbușesc funcțiile renale”, ne-a declarat un medic botoșănean.
Se pare căt tot necazul ar fi pornit de la o enterocolită. Părinții însă sunt optimiști și se roagă ca bebelușul lor să se facă bine.
„Din fericire, acum micuțul este mai bine. Așteptăm, astăzi, să vedem ce ne spun medicii”, a spus tatăl copilului.