Street Food Festival, ediția a II-a, va avea loc în perioada 27-30 iulie, pe Pietonalul Unirii, sectorul cuprins între Bulevardul Mihai Eminescu și strada Octav Băncilă.
Evenimentul va fi organizat de Primăria Botoșani împreună cu Asociația ”Why not us” Cluj Napoca și se va desfășura pe o suprafață de 5.000 mp, care dorește să ofere participanților o experiență multisenzorială, respectiv muzică, decoruri, mobilier urban, mâncare din toate colțurile lumii, loc de joacă pentru copii. Ca și invitați vor fi Chef Foa-jurat Masterchef și Chef Munti-câștigător Șefi la cuțite.
Pe 28, 29 și 30 iulie vor avea loc concerte pe o scenă ce va fi amplasată în fața Monumentului Răscoalei de la 1907 cu artiștii: Adda, Om La Lună, Bosquito, Timothy Kross și Missed Call.
Evenimentul se va desfășura zilnic între orele 12.00-23.00, iar Primăria Botoșani va contribui cu 75.000 de lei.
CĂTRE ORGANIZATORI:
Dați jos scena de pe monumentul dedicat Răscoalei din 1907. Acesta este un inadmisibil act de vandalism cultural.
Grupul statuar a fost așezat astfel încât să fie văzut, ca un avertisment simbolic, din cabinetul primului secretar al comitetului județean al PCR, iar acum, din cabinetele Prefectului și al Președintei Consiliului Județean Botoșani. Oricât am pretinde că pe scenă se va petrece un act artistic nu se justifică barbaria de a anula, fie și temporar, un patrimoniu care ține viu sentimentul de revoltă împotriva nedreptății din toate timpurile. Îmi voi promova protestul în presa noastră zisă liberă pe cât va fi posibil.