Funcția de secretar general al municipiului Botoșani, scoasă la concurs

Primăria municipiului Botoșani a scos la concurs postul de secretar general. Fucția este ocupată în acest moment pe bază de interimat de către Oana Georgescu, după pensionarea lui Ioan Apostu.

Concursul va avea loc în perioada 7-10 august 2023. Dosarele se depun în perioada 5-24 iulie, iar proba scrisă are loc pe 7 august.

Se cer: studii universitare absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul științe juridice, științe administrative sau ştiinţe politice;  studii universitare de master absolvite în domeniul administrației publice, management sau în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice sau cu diplomă echivalentă conform prevederilor art. 153 alin. (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare;  vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de conducere minimum 7 ani; să fie numiţi într-o funcţie publică din clasa I.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *