Parcuri de agrement verificate de polițiștii și jandarmii botoșăneni

Marți, 4 iulie, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Dorohoi, cu sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani au organizat o acțiune, pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în zona parcurilor de agrement și a unităților economice unde se comercializează băuturi alcoolice.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 80 de persoane și au fost controlate 8 unități comerciale, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 3.000 de lei.

Dintre sancțiuni, au fost aplicate și pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *