Scăderi de note după contestații la Evaluarea Națională, la Limba și literatura română. Șeful IȘJ Botoșani: Este puțin ciudat. Vrem să vedem cauzele

Mai mulți elevi din județul Botoșani au primit note mai mici la Evaluarea Națională, după ce au depus contestații. Potrivit inspectorului general al Inspectoratului Școlar Județean, Bogdan Suruciuc, diferența de notare este până într-un punct în cazul lucrărilor din Botoșani, însă anul acesta au fost mai multe note scăzute la Limba și literatura română, acolo unde, de regulă, notele cresc în cele mai multe dintre cazuri la contestații.

De exemplu, unui elev i-a scăzut nota la Limba și literatura română de la 9,20 la 8,75 iar altuia de la 8,80 la 7.85. Au fost și creșteri de la 7.90 la 9 ori de la 8.30 la 9.20. Lucrările la Evaluarea Națională din Botoșani au fost corectate la Bacău, iar după contestații la Vrancea.

Scăderea mare per total a notelor, este puțin ciudat, la Limba română, față de anul trecut. Este o scădere și la matematică, dar la nivelul județului Botoșani este o scădere foarte mare  la nivelul notelor de la limba și literatura română. Vrem să vedem cauzele”, a precizat Bogdan Suruciuc.

După contestații. promovabilitatea a crescut în județ de la 66,2% la 66,3%.

Șeful IȘJ Botoșani spune că urmare a acestui rezultat nemulțumitor, se va face o analiză la nivelul școlilor și se vor căuta soluții pentru remedierea situației pentru viitoarele generații de elevi.

Cred că după această etapă, împreună cu colegii mei din inspectorat, am tras un semnal de alarmă și vrem să facem o analiză în ceea ce privește modalitatea de evaluare și predare a disciplinelor de examen din școlile din județul Botoșani. Noi pe parcursul anului am încercat să facem tot felul de evaluări și verificări, inclusiv acele simulări pe care le-am dat și la nivel de județ. Ne-au arătat unde ne situăm, am făcut verificări în școli după acele simulări să vedem de ce se obțin acele rezultate. S-au văzut îmbunătățiri după acele vizite. Sunt multe care s-au adunat, dar asta nu înseamnă că trebuie să găsim niște scuze, noi trebuie să găsim soluții. Asta este menirea noastră, să găsim soluții pentru a nu mai ajunge în astfel de situații. S-au înregistrat rezultatele astea pe care nu le putem schimba, dar pornind de aici trebuie să vedem ce facem pentru generațiile de elevi care vin în continuare”, a  precizat Bogdan Suruciuc.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *