Noi vouchere de la stat. Ce valoare vor avea și cine poate beneficia de tichetele pentru activități casnice

ANAF anunță că de la 1 ianuarie 2024, românii vor putea beneficia de tichete de activități casnice. Tichetul are o valoare nominală de 15 lei, care poate fi ajustată anual.

Nu este permis transferul acestuia și nu poate fi folosit pentru cumpărarea altor bunuri sau servicii. Utilizarea tichetului este restrânsă la prestatorul de servicii casnice, al cărui nume și informații sunt completate pe tichet.

Practic activitatea ocazională, necalificată, desfăşurată de un prestator casnic în legătură cu gospodăria/gospodăriile unei familii sau a/ale unei persoane singure, în calitate de beneficiar casnic va fi remunerată prin aceste tichete.

Activitatea include: servicii de curăţenie/igienizare, spălatul/călcatul rufelor, servicii de croitorie, servicii de preparare a hranei, servicii de îngrijire corporală, hrănire, supraveghere a beneficiarului casnic dependent.

La achiziţia tichetelor de activităţi casnice, beneficiarul casnic suportă doar valoarea nominală a acestora, costul de tipărire şi de distribuire fiind suportat de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Beneficiarul casnic are obligaţia de a valorifica tichetele de activităţi casnice în termen de 12 luni de la data achiziţionării acestora

Pot fi remunerate prin tichete de activităţi casnice şi activităţile desfăşurate de persoanele care exercită ocazional profesia de bonă, reglementată potrivit dispoziţiilor Legii nr. 167/2014 privind exercitarea profesiei de bonă.

În această situaţie, beneficiar casnic este reprezentantul legal al copilului, acesta din urmă fiind beneficiar al serviciilor prestate.

Prestatorul casnic nu poate fi un membru al familiei beneficiarului casnic

Între prestatorul casnic şi beneficiarul casnic se stabileşte un raport juridic prin acordul de voinţă al părţilor, fără a avea o formă scrisă, în vederea prestării activităţilor casnice.

Durata zilnică a prestării activităţilor casnice pentru un beneficiar casnic nu poate depăşi 12 ore, respectiv 6 ore pentru prestatorii casnici cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani.

Valoarea minimă a contribuţiei lunare, calculată potrivit legii, pentru ca un prestator casnic să beneficieze de calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale de stat (CAS), este contribuţia aferentă a minimum 85 de tichete de activităţi casnice, dar nu poate fi mai mică de 25% din valoarea salariului minim brut pe ţară garantat în plată., potrivit Antena 3 CNN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *